STOICENI – Perla pierdută a Țării Lăpușului

La doar 5 km nord de Târgu Lăpuș, la poalele masivului vulcanic Șatra Pintii, satul Stoiceni e cunoscut azi ca leagănul copilăriei îndrăgitului nostru rapsod Grigore Leșe care a văzut aici lumina zilei în 1954.

Trecutul acestei localități însă, vorbește despre aristocrați ingenioși și o apă minerală recunoscută pentru calitățile sale în întreaga Europă.


Numele de Stoiceni provine de la cneazul Stoica Iuga și e menționat întâia oară în 1598. Sat cu 25 de familii în 1750, a trecut de-a lungul secolelor în stăpânirea diverșilor reprezentanți ai aristocrației maghiare. În 1786 ajunge în posesia familiei aristocrate Eszterházy unde va rămâne o vreme.

Cel care a scris primele informații despre Stoiceni a fost scriitorul Torma Károly într-o publicație clujeană din 1846 unde pomenește de cei 252 locuitori toți români ortodocși precum și de binefacerile apelor minerale din localitate. Scriitorul amintește că cel care a amenajat izvorul principal din sat spre a fi dat în folosință a fost Técsy Samu în 1834. Sunt descrise apoi însușirile apei și constatarea că depunerile de minerale pe pereții recipientelor se produc în nici 24h. Conform analizelor, medicii de atunci recomandau consumul acestei ape în bolile de stomac, hepatită, hiperaciditate, constipație, bolile fierei, ficatului sau în sclerozele arteriale.
Și astfel, tot mai mulți oameni încep să viziteze micuța așezare agrară: în 1852 se ridică mai multe construcții printre care un hotel cu 12 camere și băi care aveau în dotare căzi unde apa minerală ajungea încălzită prin țevi de cupru. În broșurile medicale ale epocii se arăta prezența în această apă a următoarelor elemente – 1. Acid. carbonic. 2. Calc. carbon. 3. Magnes. Carbon. 4. Clor natrium 5. Natr. Sulfuric. 6. Natr. Carbon. 7. Aluminium oxyd. 8. Acid. silicii. Medici renumiți ai acelor timpuri precum Prof. dr. Purjesz Zsigmond din Cluj au elaborat noi analize științifice ale apei iar medicul șef al comitatului Szolnok-Dăbâca, dr. Hankó Ödön o numește „medicamentul fără egal al bolilor de ficat sau stomac”.

Contele Eszterházy István va continua amenajările izvorului principal care va fi acoperit cu un foișor și va începe îmbutelierea apei care de acum va lua calea Europei. Dr. Vilmos, reputat profesor de chimie și membru al Academiei din Budapesta va da girul pentru realizarea unei etichete elegante care să redea întregul evantai al compușilor chimici din apă.


Restul satului a cunoscut astfel o evoluție rapidă. S-a ridicat o biserică Greco-catolică (1890) și una ortodoxă ( din 1860 și dotată cu clopote datând din 1852 și 1866).În 1870 s-a ridicat școala. S-au construit 2 mori menționându-se familia Griguța ca proprietar. În 1900 satul va avea și un oficiu poștal de unde vizitatorii trimiteau acasă numeroase vederi cu frumoasa stațiune ori cu muntele Șatra. Satul care în 1603 dispăruse complet din pricina războiului ce a cuprins și Țara Lăpușului după moartea lui Mihai Viteazul, iată înflorea la începutul sec. XX luând imaginea unei stațiuni de odihnă cunoscută în întregul imperiu Austro-Ungar.

Proprietățile apei minerale, adică un caracter bicarbonatat, clorurat, sodic şi carbogazos, putînd fi utilizată pentru boli digestive, tensiune arterială şi boli cronice au atras oameni cu dare de mână din cele patru colțuri. Calitatea apei de la Stoiceni făcută publică încă în anul 1818 la Viena de către dr. Zsigmond, în lucrarea: “Conspectus Systhematice practice aquarum mineralium” a scos satul din firescul anonimat al unei așezări rurale.

Contele E. Gyula, în scopul dezvoltării şi modernizării băilor, a adus de la băile imperiale din Karlsbad o echipă de specialişti, ingineri din Viena, precum şi pe dr. Blank din Franţa, care a mutat izvorul din locul numit “Căldare” și s-a făcut captarea izvoarelor într-un singur bazin. Fiecare izvor avea o compoziţie chimică specifică: apă acidă, gazoasă, sărată etc. şi fiecare apă de izvor putea fi dirijată printr-un dispozitiv special spre rezervor, unde era apoi amestecată şi îmbuteliată. Producţia apei minerale în anul 1903 era de UN MILION de sticle, apă solicitată atît aici cît şi peste hotare. Apa minerală de la Stoiceni era unica apă din ţară care nu-şi pierdea proprietăţile, fiind transportată peste ocean.

Ultimul conte Eszterhazy, necăsătorit, îşi avea reşedinţa de vară la Stoiceni, unde era ordine şi curăţenie deplină. A amenajat între brazi vile care purtau nume de femei şi flori: “Ana”, “Elisabeta”, “Margareta”, „Crina” etc. Tot aici exista un mare restaurant prevăzut cu terasă, sală de dans cu oglinzi de cristal. Pentru evrei a fost amenajat un local aparte cu restaurant și meniu kosher. În timpul său s-au plantat în jurul izvorului păduri de brad. În fiecare duminică se organizau baluri, iar pentru ţărani, joc.


SFÂRȘITUL UNEI EPOCI ȘI AL UNUI BRAND

Rănit pe frontul austro-ungar, contele moare în 1917. După multe peripeții, băile de la Stoiceni ajung în proprietatea Băncii Lăpușana ( subvenționată de Banca Albina din Cluj) iar apoi sunt cumpărate prin licitație de evreul Teleki Samu din Gherla cu 1050000 lei pe atunci. În 1944 Teleki va fi deportat împreună cu fiul. Supraviețuitor al ororilor naziste, fiul va ceda gratuit proprietatea comunei Stoiceni în 1947. Dar trecerea timpului nu a făcut decât să acopere în uitare această Stațiune, cândva perla Țării Lăpușului.

foto: Băile Stoiceni în 1899
sursa: online

By Radio Galaxia

Acest site foloseste fusul orar UTC+3 (ora universală coordonată) in acest moment.

Continut protejat

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.