Jon Lord, fostul claviaturist al trupei Deep Purple, a murit la vârsta de 71 de ani. Lord a fost unul dintre fondatorii trupei Deep Purple în 1968 și a scris împreună cu grupul multe dintre piesele lor, inclusiv „Smoke On The Water”. El a mai cântat alături de trupe precum Whitesnake. Jon Lord a fost în tratament pentru cancerul pancreatic începând din august anul trecut.