ISTORIE – 11 aprilie: Procesul criminalului de război nazist Adolf Eichmann

La data de 11 aprilie 1961, a început în Israel procesul lui Adolf Eichmann, unul dintre organizatorii „soluției finale”, planul nazist de exterminare a evreilor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, care a dus la uciderea a peste 6 milioane de oameni.

Prinderea și judecarea lui Adolf Eichmann a fost posibilă datorită implicării agenților Mossad, ce aveau ca sarcină, găsirea criminalilor de război naziști, ascunși în diferite țări ale lumii.

După sfârșitul războiului, Eichmann a reușit să treacă în Elveția și după ce s-a ascuns sub diferite nume, a reușit să ajungă în 1950, în ceea ce credea ca avea să fie un loc sigur pentru el și anume în Argentina. Dar un deceniu mai târziu în noiembrie 1960, serviciile secrete israeliene au reușit să îi dea de urmă la Buenos Aires, unde Eichmann lucra într-o fabrică, sub numele de Ricardo Klement, iar după ce agenții l-au depistat și s-au convins că este vorba chiar de Eichmann, guvernul israelian și-a dat acordul pentru operațiunea de a-l captura și a-l aduce la Ierusalim pentru a fi judecat.

Adolf Eichmann a fost capturat în apropiere de locuința sa din suburbiile capitalei argentiniene, a fost dus într-o casă ce fusese închiriată cu câteva zile înainte, unde a fost supus unui interogatoriu în urma căruia prizonierul și-a recunoscut identitatea. Apoi, Adolf Eichmann a fost sedat și deghizat, urcat la bordul unui avion al companiei El Al, iar după o escală în Senegal, a fost dus în Israel.

Trei zile mai târziu, la 23 noiembrie 1960 premierul Ben Gurion făcea în fața parlamentului anunțul care, la momentul respectiv, a uimit lumea întreagă și anume că, după 15 ani de la sfârșitul războiului, marele criminal nazist fusese în sfârșit capturat. Însă capturarea pe teritoriul Argentinei a stârnit un scandal internațional, astfel că au avut loc negocieri între premierul Ben Gurion și președintele argentinian Arturo Frondizi, în timp ce extrema dreaptă din Argentina a lansat un val de proteste antisemite din cauza incidentului.

În cele din urmă, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat Rezoluția nr. 138 din 1960, prin care se cerea Israelului să acorde părții argentiniene „reparații morale corespunzătoare”, cerând de asemenea părții israeliene ca Eichmann să aibă parte de un proces corect, să fie adus în fața justiției și judecat pentru crimele de care era acuzat.

După un proces care a început pe 11 aprilie 1961 și în care a fost învinuit de numeroase crime de război și crime împotriva umanității, Adolf Eichmann a fost condamnat la moarte și executat prin spânzurare, la data de 31 mai 1962.

By Radio Galaxia

Acest site foloseste fusul orar UTC+3 (ora universală coordonată) in acest moment.

Continut protejat

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.