Aceasta n-a fost doar o prezentare de carte, deși pe afișul evenimentului așa scrie: Prezentare de carte, ”Călărașii și renașterea națională. Mărturii. Evocări. Imagini”, autor, Eugenia Bulat, membră a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și România.
A fost o tulburătoare lecție de istorie, de patriotism, simțite și împletite în discursurile vorbitorilor, care de-a lungul timpului, au fost privilegiații unor momente, trăiri, întâlniri fundamentale și emoții speciale, din parfumul cărora s-a redat cât după-amiaza a putut permite. Oamenii aceștia și-au trăit experiențele lor istorice, unele traumatizante, altele cu parfum ușor suprarealist, dar toate puse în slujba aceluiași unic stăpân: limba română.
Cuvintele au venit parcă nechemate, cântecul patriotic s-a insinuat în dialog, exaltarea autoarei ne-a prins pe toți cei din sală într-un vârtej firesc al emoției. Prof. dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene ”Petre Dulfu” din Baia Mare, unul dintre oamenii care au făcut apostolat cultural, dincolo de Prut, ducând acolo troițe din lemn și biblioteci întregi de carte românească, a moderat evenimentul, aducând parte din propriile experiențe pe tapet.
Istoricul Viorel Ciubotă a prezentat în detaliu acest consistent volum, care vine la 30 de ani de la declararea Independenței de Stat a Republicii Moldova. Sunt 600 de pagini de mărturii, documente, imagini. Așa cum însăși autoarea afirmă, volumul este unul de ”istorie orală, cu mărturisiri despre începutul Renașterii Naționale la Călărași, unul care aduce un plus de cunoaștere a spiritului ce domnea în satele noastre acum 30 de ani.”
Experiența jurnalistului Gheorghe Pârja, cel care, la începutul anilor ’90, a adus 40 de copii din Basarabia în vacanță în România, autor al volumului ”Ochii Basarabiei”, a venit să completeze firesc dialogurile acestei după-amiezi, acolo în Sala de conferințe a Bibliotecii Județene ”Petre Dulfu” Baia Mare.
Recunosc, până azi, nu știam cât ar fi trebuit despre Eugenia Bulat. Dar, știam altceva, un lucru înțeles în timp, privind cu o lacrimă în colțul ochilor spre Răsărit, și reconfirmat azi; că acolo, în Basarabia scriitorii sunt cei care trag clopotele.
Text și foto: Dana Buzura-Gagniuc