ISTORIE – 9 aprilie: Moartea lui Matei Basarab

La data de 9 aprilie 1654 a încetat din viață Matei Basarab, unul dintre cei mai importanţi domnitori al Ţării Româneşti, cu o domnie îndelungată, domnie ce a fost caracterizată de stabilitate și o mare înflorire economică și culturală a țării.

În cei 22 de ani de domnie, Matei Basarab s-a dovedit un bun gospodar, măsurile sale economice fiind îndreptate spre creşterea veniturilor statului, dar și pe sprijinirea producţiei manufacturiere, ce vor duce la repunerea în funcţiune a minelor de la Baia de Aramă şi Baia de Fier, construirea unei mori de hârtie la Călimăneşti şi a unei fabrici de sticlă la Câmpulung.

În timpul lui Matei Basarab au fost publicate în 1640 ,,Pravila mică” sau ,,Pravila de la Govora”, o culegere de legi bisericești care a fost prima lucrare tipărită în limba română, iar în 1652 ,,Îndreptarea legii”, numită și ,,Pravila de la Târgovişte”, care a fost primul cod de legi tipărit în spațiul românesc. De sprijinul lui Matei Basarab s-au bucurat şi meșterii tipografi care au instalat tipografii la Câmpulung, Govora, Dealu și Târgovişte, iar în anul 1646, din porunca domnitorului, la Târgoviște a început să funcționeze Școala Domnească, prima școală superioară din Țara Românească.

Domnitorul a ctitorit peste 40 de biserici, a făcut importante danii mânăstirilor de la Muntele Athos și a construit biserici în Transilvania și Moldova, fiind un important sprijinitor al ortodoxiei. În politica sa internă, Matei Basarab s-a bazat pe menţinerea stabilităţii, dar s-a preocupat și de întărirea capacității de apărare a țării, organizând o armată puternică cu care a încercat să țină piept pericolului turcesc, dar și conflictului permanent cu domnitorul Moldovei, Vasile Lupu care a atacat în mai multe rânduri Ţara Românească cu intenţia de a ocupa tronul acestei ţări.

După moartea sa, survenită la 9 aprilie 1654, Matei Basarab a fost înmormântat la Târgoviște, dar după ce mormântul său a fost profanat de tătari în 1658, a fost mutat la ctitoria sa – Mănăstirea Arnota – de către un sobor de preoţi, în frunte cu patriarhul Macarie al Antiohiei și secretarul acestuia, cărturarul Paul de Alep, care se aflau atunci în Ţara Românească.