0 Comments

La data de 28 martie 1974, Marea Adunare Națională l-a ales în funcția de președinte al statului român pe secretarul general al Partidului Comunist, Nicolae Ceaușescu, care devine astfel primul președinte din istoria României.

În prima jumătate a anilor ’70, Nicolae Ceauşescu se afla în plin proces de consolidare a puterii, iar apogeul acestei puteri, cel puțin la nivel de imagine, este momentul 28 martie 1974, când Marea Adunare Națională îl alegea în funcţia de preşedinte al României. Relevanţa momentului din 1974 poate fi înțeleasă și datorită schimbărilor instituţionale efectuate cu acest prilej, schimbări ce impuneau modificarea unor titluri din Constituție, în special a celor referitoare la „Organele supreme ale puterii de stat” și unde va fi introdusă o nouă secţiune intitulată „Preşedintele Republicii Socialiste România”.

Tot în Constituție, Articolul 69 prevedea în termeni clari caracterul funcţiei, mandatul, jurământul şi atribuţiile președintelui, iar conform aceluiași act fundamental se prevedea: „Preşedintele Republicii Socialiste România este şeful statului şi reprezintă puterea de stat în relaţiile interne şi internaţionale, fiind totodată comandantul suprem al forţelor armate. Odată aprobată modificarea Constituţiei, nu a rămas decât punerea în scenă a „spectacolului alegerii” în funcţie a lui Nicolae Ceaușescu, iar „regia” privind desfăşurarea ceremoniei de investitură s-a făcut în şedinţa Comitetului Executiv desfăşurată cu o zi înaintea evenimentului. Repetiția generală pentru investirea lui Ceaușescu a fost făcută în prezența lui Emil Bodnăraş şi a vizat desfăşurarea întregii ceremonii de investitură, ce consta în primirea eşarfei tricolore și a sceptrului, în rostirea jurământului, în intonarea imnului de stat și în discursul preşedintelui. Tot cu o zi înainte au fost discutate şi o serie de detalii precum locul exact al depunerii jurământului, plasarea drapelului tricolor şi a steagului partidului, poziţia colaboratorilor apropiaţi prezenți la acest eveniment și altele.

Ceremonia desfăşurată la sediul Ministerului Apărării Naționale a fost una fastuoasă, demnă de un suveran, culminând cu înmânarea „sceptrului prezidenţial” în faţa plenului Marii Adunări Naţionale, iar legitimitatea actului a fost dată şi de prezenţa numeroasă a membrilor C.C. al P.C.R., de membri ai Consiliului de Stat și ai guvernului, de conducătorii instituţiilor centrale şi ai organizaţiilor obşteşti, de prezența a numeroși ziarişti români şi străini, precum și a şefilor misiunilor diplomatice acreditați în România.

Transmiterea ceremoniei în direct la televiziune surprinde momentul tulburător în care Nicolae Ceauşescu primeşte din mâna lui Ştefan Voitec eşarfa tricoloră şi sceptrul, obiectul care a suscitat cele mai multe controverse și care în mâna lui Ceauşescu a devenit grotesc şi tragic, ca un însemn al unei puteri dictatoriale absolute. Momentul din 28 martie 1974, va rămâne în istoria noastră, drept oficializarea dictaturii personale a lui Nicolae Ceauşescu în România, dictatură ce se va sfârși însă, cincisprezece ani mai târziu, în decembrie 1989.

error: Content is protected !!