0 Comments

În secolul al XIX-lea, în lumea occidentală, femeile erau lipsite de aceste drepturi, statutul lor fiind asociat cu cel al copiilor.

În România, conform Codul Civil introdus în 1865, femeia măritată avea același statut ca minorii şi alienații, avea drepturi juridice limitate, așadar nu putea să încheie contracte şi să se prezinte în fața justiției fără acordul prealabil al soțului. Dacă se căsătoarea cu un străin, aceasta își pierdea cetățenia română.

De asemenea femeile nu aveau drept de vot, iar accesul lor pe piața muncii era îngrădit de imposibilitatea practicării mai multor meserii. Astfel, rolul femeii este limitat la spațiul domestic. În timpul Primului Război Mondial, femeile au dovedit că pot cu succes înlocui bărbații în cele mai importante domenii de activitate. Ele vor fi infirmiere pe front, iar pe „frontul de acasă” vor activa în agricultură, industrie și administrație.

În perioada interbelică, cu toate că legea fundamentală din 1923 afirma că: „drepturile civile se vor stabili pe baza deplinei egalități a celor două sexe”, dreptul de vot a fost rezervat bărbaților peste 21 de ani, iar Codul Civil a păstrat majoritatea prevederilor înjositoare pentru femei, prevăzute în 1865. Mare parte dintre aceste nedreptăți însă sunt remediate în următorii ani.

Prin Legea electorală din 1929 femeile obțin pentru prima dată în România dreptul de a alege și de a fi alese în cadrul alegerilor locale, iar prin Constituția din 1938 atât bărbații cât și femeile au drept de vot, cu condiția să aibă minim 30 de ani și să fie știutori de carte. Dreptul la vot, indiferent de educație, este acordat tuturor femeilor prin Constituția din 1948.

În ceea ce privește dreptul la muncă al femeilor, Legea contractelor de muncă din 1929, stabilea dreptul femeilor de a se angaja fără „consimțământul sau autorizarea soțului” și de a dispune de plata muncii lor fără autorizația soțului.

În 1932, prin Legea privitoare la ridicarea incapacității femeii măritate din 20 aprilie 1932, soția putea face comerț fără consimțământul soțului și a fost suprimată aservirea femeii măritate.

Bazate pe acest cadru legislativ, mișcările de emancipare feminină de pe teritoriul românesc au avut un caracter mai moderat și un progres mai lent comparativ cu cele din restul Europei. Cu toate acestea curajul și implicarea unor personalități marcante au dus la dinamizarea democratică a acestei categorii deseori umbrită de dominanta patriarhală. Bibliografie Ștefania Mihăilescu,

Din istoria feminismului românesc, Polirom 2016

error: Content is protected !!